RSS
Prima Pagina
Contact
Harta
 
 
Prima / Proiecte IPP / TOATE PROIECTELE / Proiectul "Consolidarea politicilor educaționale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional"
Proiectul "Consolidarea politicilor educaționale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional"
29.12.2014, 10:00
Text:
Tipar

Scopul proiectului

Accelerarea reformelor în educaţie prin perfecţionarea politicilor educaţionale şi creşterea gradului de implicare a cetăţenilor în modernizarea învăţământului

Obiectivele proiectului

·       Analiza politicilor educaţionale curente şi de perspectivă

·       Consolidarea capacităţilor umane în promovarea reformelor

·       Creşterea transparenţei în sectorul educaţiei

·       Informarea şi mobilizarea cetăţenilor

Grupurile țintă

Elevi, părinţi, cadre didactice şi de conducere, reprezentanţi APL, mediul academic, reprezentanți mass media

Activitățile principale

·       Desfășurarea a două cercetări sociologice (evaluarea nivelului de bază și evaluarea impactului).

·       Elaborarea a patru studii de politici educaţionale.

·       Organizarea Mese Rotunde “Reformele în educaţie văzute din interiorul şi exteriorul sistemului de învăţământ”.

·       Elaborarea de recomandări de îmbunătăţire a documentelor de politici educaţionale.

·       Instruirea a 30 de angajaţi cu funcţii de conducere din sectorul educaţiei, a 30 de reprezentanţi ai APL și a 15 reprezentanţi ai mass media.

·       Selectarea şi sistematizarea datelor deschise despre fiecare instituţie de învăţământ.

·       Elaborarea Portalului Web.

·       Conectarea Portalului Web la Sistemul de cartografiere şi postarea lui pe Internet.

·       Filmarea a două clipuri TV.

·       Publicarea a cinci articole în presa scrisă.

·       Pregătirea şi punerea pe post a cinci emisiuni TV și a cinci emisiuni radio.

·       Dezbateri publice în regiunile Nord, Centru şi Sud, Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia.

·       Diseminarea rezultatelor Proiectului.

Rezultatele scontate

·       cercetări sociologice efectuate - 2;

·       studii de politici elaborate şi publicate - 4;

·       angajaţi cu funcţii de conducere din sectorul educaţiei instruiţi - 30;

·       reprezentanţi ai APL instruiţi - 30;

·       reprezentanţi ai mass media instruiţi - 15;

·       Portal Web cu date deschise despre şcoli accesibil în Internet;

·       instituţii de învăţământ datele deschise despre care sunt accesibile în Internet - 1400;

·       Masa Rotundă organizată - 1;

·       dezbateri publice organizate - 6;

·       apariţii în mass media - 15; 

·       creşterea nivelului de cunoaştere a reformelor în învăţământ - cu 20%;

·       creşterea gradului de susţinere a reformelor în învăţământ - cu 10%;

·       îmbunătăţirea calităţii documentelor de politici educaţionale;

·       implicarea crescândă a beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai educaţiei în promovarea reformelor.

 

08.07.2014 - Lansarea proiectului

Agenda, aici

Prezentarea proiectului, aici

Pliant, aici

 

12.11.2014 - Sesiunea de instruire - Directori adjuncti

Agenda, aici

Prezentare, aici

 

18.11.2014 - Sesiunea de instruire - Mass media

Agenda, aici

Prezentare - Argumente, aici

Prezentare - Directiile prioritare, aici

 

25.11.14 - Masa Rotunda

Agenda, aici

Prezentare - Argumente, aici

Prezentare - Codul de Etica, aici

Prezentare - Evaluare, aici

Prezentare - Licee, aici

Prezentare - Codul de Etica, aici

 

26.11.14 - Sesiune de instruire - APL

Agenda, aici

Prezentare - Argumente, aici

Prezentare - Competente, aici

Prezentare - Comunicare, aici

Prezentare - Finantare si necesitati, aici

Prezentare -Formula de Finantare, aici

 

27.11.14 - Dezbateri

Agenda, aici

Prezentare - Scoli- Codul de Etica, aici

Prezentare - Scoli - Licee, aici

Prezentare - Scoli - Scoli primare, aici

Proiect - Codul de Etic, aici

 

10.12.14 - Dezbateri publice

Agenda, aici

Prezentare - Gradinite, aici

Prezentare - Institutiile Prescolare, aici

Proiect - Gradinite - Codul de Etica, aici

Studii de politici Publice

Cara, Angela. Reforma educaţiei incluzive în Republica Moldova: Studiu de politici publice / Angela Cara; Inst. de Politici Publice. – Chişinău: Lexon-Prim, 2014 (Tipografia Reclama).– 64 p., aici

Bolboceanu, Aglaida. Accesul, relevanţa şi calitatea educaţiei în instituţiile de educaţie timpurie: Studiu de politici publice / Aglaida Bolboceanu; Inst. de Politici Publice. – Chişinău: Lexon-Prim, 2014 (Tipografia Reclama). – 65 p., aici

Paiu, Mihail. Analiza politicilor educaţionale din învăţământul general: Studiu de politici publice / Mihail Paiu; Inst. de Politici Publice. – Chişinău: Lexon-Prim, 2014 (Tipografia Reclama). – 47 p., aici

Spinei, Ion. Politici educaţionale în evaluarea rezultatelor şcolare: Studiu de politici publice / Ion Spinei; Inst. de Politici Publice. – Chişinău: Lexon-Prim, 2014 (Tipografia Reclama).
– 48 p., aici

24.12.2014 - Portalul “Date deschise despre învățământul general”, aici 

 

Portalul va oferă posibilitatea să vizualizați informații referitoare la învățământul general la nivel de țară, raion, municipiu, UTA Găgăuzia și instituții distincte de învățământ.

Datele afișate au fost extrase din Baza de date a Sistemului de cartografiere a instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal al Ministerului Educației.

Informațiile în Baza de date au fost introduse de către fiecare din instituțiile de învățământ.

 Adresa „aici”: http://sime.ctice.md/ 

 

25.02.2015 - Dezbateri publice, Nord

Agenda, aici

Codul de Etica, prezentare, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal, prezentare, aici

Codul de Etica, proiect, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal, proiect, aici

 

26.02.2015 - Dezbateri publice, Centru

Agenda, aici

Codul de Etica, prezentare, aici

Reconceptualizarea invatamintului, prezentare, aici

Codul de Etica, proiect, aici

Reconceptualizarea invatamintului, proiect, aici

 

27.02.2015 - Dezbateri publice, Sud

Agenda, aici

Codul de Etica, prezentare, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal, prezentare, aici

Codul de Etica, proiect, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal, proiect, aici

 

20.03.2015 - Dezbateri publice in Taraclia

Agenda Ru, aici

Codul de Etica, prezentare Ru, aici

Codul de Etica Ru, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal Ru, aici

Reformarea invatamintului liceal Ru, aici

 

23.04.2015 - Dezbateri publice

Agenda, aici 

Competenţe digitale ale cadrelor didactice, aici

Competenţe digitale, invăţămintul primar, gimnazial şi liceal, aici

Standarde naţionale de competenţă digitală, proiect, aici

 

24.04.2015 - Dezbateri publice - Standarde de dotare a şcolilor cu mijloace TIC

Agenda, aici

Standarde de dotare a şcolilor cu TIC, aici

Standarde minime de dotare cu TIC, aici

 

08.05.2015 - Dezbatere publica "Reformarea invatamintului liceal: Vocea elevilor"

Agenda, aici

Poza,

Reconceptualizarea invatamintului liceal. Propunere de politica publica. Mihail Paiu, doctor, conferentiar universitar, aici

13.05.2015 -Dezbatere publica

Agenda, aici

Codul de etica, consultari publice, aici

Codul de etica, aici

Reconceptualizarea invatamintului liceal, aici

Reformarea invatamintului liceal, aici

Invitatie la conferinţa "Consolidarea politicilor educaționale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional"

Invitatia, aici

20.04.2015 - Conferinţa de totalizare a proiectului "Consolidarea politicilor educaţionale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional"

Agenda, aici

Comunicat de presă, aici

A. Barbaroşie - Dezvoltarea şi consolidarea politicii educaţiei în RM, prezentare, aici

A. Bolboceanu - Educaţie timpurie: un început promiţător, prezentare, aici

A. Cara - Implementarea educaţiei incluzive în RM, prezentare, aici

A. Gremalschi - Cum să diminuăm corupţia în învăţămînt, prezentare, aici

M. Paiu - Pentru un învăţămînt liceal mai eficient şi mai atractiv, prezentare, aici

I. Spinei - Pentru evaluări scolare obiective şi relevante, prezentare, aici

Poza

 
Plaseaza articolul in:
google Delicious Digg Yahoo Twitter Netvibes linkedin
 
Prima / Proiecte IPP / TOATE PROIECTELE / Proiectul "Consolidarea politicilor educaționale şi creşterea nivelului de susţinere a acestora de către beneficiarii direcţi şi indirecţi ai sistemului educaţional"
 
Sus
Actualizat: 10.04.2017   //  Vizitatori: 1191698
Institutul de Politici Publice Prima ipp@ipp.md Contact Harta
Publicaţii   /   Anunţuri   /   Evenimente   /   Referinţe utile
Tel. (+373 22) 27 67 85, 27 67 86 / Fax. (+373 22) 27 67 86
Creat de Trimaran