Peste 250 de persoane au vizionat filmul documentar despre activitatea polițienească comunitara la Sîngerei și Cahul
La Sîngerei și Cahul au fost organizate proiectări ale filmului documentar dedicat activității polițienești comunitare la care au participat peste 250 de oameni – liderii de opinie, conducătorii primăriilor și inspectoratelor de poliție, reprezentații ONG-urilor și organizațiilor de voluntariat, etc.
Șeful-adjunct al Direcției generale securitate publică al IGP, Vladimir Cazacov a inițiat o discuție amicală menită să acorde cât mai multe detalii despre conceptul de activitate polițienească comunitară ”care presupune apropierea poliției de oameni și viceversa, identificarea în comun a problemelor comunității și soluționarea împreună ale acestora”.
Primarul satului Colibaș, r-ul Cahul, Ion Dolganiuc s-a arătat ferm convins că doar prin parteneriate se pot crea activități de durată ”în localitatea noastră au fost create două proiecte sociale – un parc sădit și amenajat de săteni pe baza de voluntariat și amenajarea stadionului din fondurile publice. Păi, daca parcul continuă a fi unul din cele mai îngrijite locuri în sat, atunci stadionul a fost vandalizat, și nu o data. Concluzia e simplă – proiectele dezvoltate prin contribuția directa a oamenilor se dovedesc a fi cele mai reușite, de durata și cu impact social”.
Șeful Inspectoratului de Poliție Cahul, Iurie Briceag la rândul său a menționat ”că activitatea polițienească comunitară – este despre calitatea vieții de zi cu zi a oamenilor. Pentru îmbunătățirea acesteia este necesar să lucrăm împreună și să depășim etapa ”ar fi bine de făcut”, trecând la cea de ”trebuie făcut””.
NOTĂ: Filmul documentar ”Activitatea polițienească comunitară: experiențe estoniene”, a fost realizat în cadrul proiectului „Promovarea implicării societății civile în consolidarea securității comunitare”, realizat de către Institutul de Politici Publice în colaborare cu Inspectoratul General de Poliție. Proiectul este finanțat de către Departamentul de stat al SUA. Filmul documentar a fost realizat de către studioul PICTOCRON.