Dezbateri publice în Cimișlia: Rolul elevilor, părinţilor şi comunităţilor în definitivarea noului Cadru de referinţă al Curriculumului Naţional pentru învăţământul general
Institutul de Politici Publice încurajează participarea cât mai activă a reprezentanților elevilor, părinților şi comunităților în racordarea cadrului normativ-juridic al învățământului general la necesitățile beneficiarilor direcți şi indirecți ai educației.
Rolul elevilor, părinţilor şi comunităţilor în definitivarea noului Cadru de referinţă al Curriculumului Naţional pentru învăţământul general a fost pus în discuţie în cadrul primelor dezbateri publice găzduite de Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Cimişlia. Pe lângă cadrele didactice şi din conducere din opt raioane din regiunea de Sud a ţării, la dezbateri au participat şi circa 25 de elevi, părinţi şi reprezentanţi ai comunităţilor locale, mobilizaţi în cadrul proiectului “Consolidarea colectivităţilor şcolare: creşterea rolului părinţilor şi comunităţilor în guvernarea educaţiei”. Acest proiect este implementat de Institutul de Politici Publice, cu suportul financiar al Programului de Sprijinire a Educaţiei al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă în cadrul Departamentului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Participanţii la dezbaterile publice au analizat conceptele de bază şi structura noului Cadru de referinţă al Curriculum Naţional pentru învăţământul general, proiect de document aflat în curs de definitivare. Acesta are scopul să modernizeze educaţia din Republica Moldova prin implementarea completă a prevederilor Codului Educaţiei şi Strategiei Naţionale ”Educaţia 2020”. În opinia elevilor, părinţilor şi reprezentanţilor comunităţilor locale, un aspect important al modernizării învăţământului general constă în extinderea împuternicirilor şi responsabilităţilor ce le revin lor în guvernarea educaţiei, implicarea lor cât mai largă în luarea deciziilor referitoare la conţinuturile şi finalităţile învăţării.
În cadrul discuţiilor, elevii şi părinţii s-au pronunţat în favoarea implementării unei noi structuri a învăţământului liceal, ce ar oferi elevilor mai multe posibilităţi de configurare a propriilor trasee educaţionale, ar conţine mai multe discipline şcolare la libera alegere, ar crea premise pentru sporirea atractivităţii studiilor liceale. Reprezentanţii comunităţilor locale au acordat o atenţie deosebită aspectelor ce ar garanta accesul universal la studii liceale de calitate, insistând asupra faptului ca fiecare adolescent, indiferent de locul lui de naştere sau de domiciliu, de statutul socioeconomic al familiei, să-şi poată găsi o instituţie de învăţământ ce i-ar oferi condiţii să-şi realizeze vocaţia.
Părinţii copiilor din învăţământul primar şi cel gimnazial s-au pronunţat pentru simplificarea programelor şcolare, reducerea volumului sarcinilor individuale propuse elevilor pentru lucrul de acasă, îmbunătăţirii calităţii manualelor. Elevii participanţi la dezbaterile publice au abordat şi alte probleme care-i preocupă: oportunitatea introducerii uniformelor şcolare, diversificarea activităţilor extracurriculare, ghidarea în carieră, formarea şi dezvoltarea competenţelor digitale.
Domnul Valentin Crudu, şef al Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, şi Anatol Gremalschi, director de programe la Institutul de Politici Publice, au subliniat importanţa participării părinţilor şi reprezentanţilor comunităţilor locale în viaţa şcolii, în elaborarea unor documente curriculare orientate spre diversificarea ofertelor educaţionale, implicării elevilor în designul propriilor trasee educaţionale.
În cadrul proiectului “Consolidarea colectivităţilor şcolare: creşterea rolului părinţilor şi comunităţilor în guvernarea educaţiei”, Institutul de Politici Publice, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, planifică extinderea în continuare a participării elevilor, părinţilor şi reprezentanţilor comunităţilor locale în cadrului normativ-juridic pentru învăţământul general, astfel de dezbateri fiind preconizate şi pentru regiunile de Nord şi Centru ale ţării.