Studiul constată o stare dispersată în rândul populației UTA Găgăuzia în ceea ce privește atitudinile integraționiste. O asemenea stare poate caracteriza o populație aflată fie într-o perioadă de tranziție în construcția unei statalități comune, fie aflată într-un câmp cu mai mulți vectori de orientare disponibili, dar aflați în contradicție unii cu alții. Situația se caracterizează prin lipsa unei identități primare dominante, fiind pronunțate atât cea civilă, cât și cea etnică și comunitară. O altă dimensiune deficitară la fel este atașamentul față de statul comun Republica Moldova și orientări emigraționiste foarte răspândite.

Dimensiunea lingvistică în regiune este specifică prin orientarea spre predominația unei alte limbi decât limba maternă a etniei și lipsa în câmpul comunicațional a limbii de stat. Discrepanțele între parametrii statistici precum ponderea etniilor în totalul populației și răspândirea limbilor arată că poziția limbii ruse în raport cu alte limbi circulante în regiune nu poate fi explicată integral prin nevoia de comunicare interetnică. Într-o regiune unde etnicii găgăuzi constituie peste 80 la sută și doar 21% populație trăiesc în familii etnic mixte pentru 40% din respondenți limba vorbită în familie este limba rusă, pentru 27% aceasta este considerată limba maternă iar 81,6% respondenți preferă ca copiii lor să-și facă studiile în limba rusă.

În baza datelor empirice putem descrie situația lingvistică din autonomie prin sintagma „trilingvism anunțat, bilingvism de facto și monolingvism dorit”. Faptul că și în rândul tinerilor care au urmat școala în anii de independență posesia limbii de stat este foarte joasă arată că acțiunile statului la acest aspect în toată această perioadă au fost ineficiente și insuficiente.

Necunoașterea limbii de stat de către minoritățile etnice este determinată și de faptul că bilingvismul caracteristic UT AG este o realitate și dincolo de hotarele autonomiei. Doar unul din trei respondenți simte necesitatea de a cunoaște limba de stat și foarte puțini din ei s-au pomenit vre-o dată în dezavantaj pe piața muncii sau la studii din cauza că nu posedă limba de stat. Acest lucru oferă argument foarte important în discuții precum că „minoritățile” lingvistice din țară au parte de careva dezavantaje sau chiar discriminare în raport cu majoritatea etnică.

Identitatea culturală este domeniul în care etnicul apare mai pronunțat, cultura găgăuză fiind cea cu care se identifică marea parte a locuitorilor autonomiei. Gradul de integrare, definit prin identitatea primară de natură civică, atașamentul față de statalitatea comună, limba de stat și identitatea culturală este determinat de un spectru larg de factori, de natură diferită.

Din perspectiva integrării într-o națiune civică cele mai accentuate idei, oferite de acest studiu sunt următoarele:

• Căsătoriile mixte pot genera atitudini pro-integraționiste doar dacă unul din soți aparține etniei majoritare. În caz contrar căsătoriile mixte duc spre accentuarea unei opoziții spre integrare;
• Asocierea cu etnia majoritară, un sentiment de apartenență atât la propria etnie, cât și la etnia majoritară sunt direct legate de gradul de integrare. De aici recomandareacă în orice acțiuni gen educație, promovare culturală, politică accentele puse pe concilierea și promovarea a trăsăturilor comune între găgăuzi și etnia majoritară fără îndoială vor facilita integrarea minorităților într-o națiune civică;
• Dezvoltarea economică a țării este unul din principalele remedii față de dezbinare. Un stat comun prosper este condiția esențială pentru construirea unei națiuni civice, și, deopotrivă, eforturile de construire a unei asemenea națiuni într-un stat subdezvoltat economic sunt sortite eșecului;
• Accelerarea proceselor euro-integraționiste va facilita integrarea grupurilor etnice. Atitudinea pozitivă față de UE sporește integrarea minorităților. Informarea populației despre UE , crearea unei imagini clare despre construcția europeană, eradicarea stereotipurilor despre „pericolele” care ar venit din direcția occidentală vor avea efecte benefice;
• Mobilitatea teritorială, migrația au un impact neunivoc asupra perspectivei de integrare a minorităților. Migrația către țările UE sporește gradul de deschidere spre integrare, pe când migrația către Rusia îl diminuează. Eventualele politici care ar presupune mobilitate de muncă sau studii ar trebui să vizeze în primul rând mobilitatea către țările UE ;
• Dezvoltarea mass-media de acoperire națională, sporirea audienței acestor televiziuni este un factor puternic în promovarea ideilor de consolidare a unei națiuni civice;
• La momentul actual constatăm că nivelul sporit de studii a unei persoane diminuează tendințele spre integrare. Acest lucru impune o atenție specială subiectelor de educație civică în instituțiile de învățământ (în special la nivelul de studii medii, medii-profesionale și superioare);
• Mobilitatea internă (în interiorul țării dar dincolo de hotarele autonomiei), asociată cu constrângeri legate de necunoașterea limbii, de aici și necompetitivitatea pe piața muncii sporesc gradul de deschidere spre integrare;
• Gradul de toleranță, manifestat față de alte etnii, sporește șansa integrării. De aici, subiectului toleranței trebuie să i se acorde o atenție sporită cel puțin în politicile educaționale;
• Evenimentele importante din trecutul comunist, atitudinea față de aceștia sunt puțin importante, cu impact minor. Discuțiile aprinse pe scena politică asupra adevărurilor istorice sunt mai puțin sesizate de cetățenii simpli.