Scopul studiului constă în evaluarea rolului pe care în prezent îl au elevii, părinţii şi comunităţile în guvernarea sistemului de învăţământ general din ţara noastră în ansamblu şi în administrarea instituţiilor de învăţământ în particular. Evaluarea în cauză este făcută atât prin prisma experienţei ţărilor cu tradiţii democratice în domeniul guvernării educaţiei, cât şi în baza lecţiilor învăţate pe parcursul celor 25 de ani de reformare a învăţământului moldovenesc.

În primul capitol al lucrării sunt aduse mai multe argumente în favoarea implicării părinţilor în viaţa şcolii. Argumentele în cauză se bazează, în principal, pe rezultatele evaluărilor internaţionale PISA 2015 şi ale evaluărilor naţionale, mai exact, pe rezultatele examenelor de absolvire a gimnaziului. Atât rezultatele evaluărilor internaţionale, cât şi ale celor naţionale relevă faptul că implicarea părinţilor, nivelul lor de studii, mărimea localităţii în care se află familia sunt factori ce influenţează semnificativ rezultatele învăţării. Rezultate mai bune sunt demonstrate de acei elevi, părinţii cărora se implică, au un nivel mai înalt de studii, iar şcoala se află în localităţi mai mari.

În capitolul al doilea sunt prezentate rezultatele unei analize succinte a cadrului normativ-juridic referitor la implicarea părinţilor şi comunităţilor atât din ţările cu democraţii afirmate, cât şi din ţările postsocialiste. S-a constatat că în cazul ţărilor cu democraţii consolidate, cadrul legislativ în domeniul educaţiei este unul foarte detaliat oferind părinţilor şi organizaţiilor obşteşti ale acestora competenţe semnificative în guvernarea instituţiilor de învăţământ. În cazul ţărilor postsocialiste legile ce reglementează sistemul de învăţământ, de asemenea, conţin stipulări referitoare la participarea părinţilor şi a societăţii civile în guvernarea educaţiei, însă aceste stipulări, cu mici excepţii, nu sunt însoţite de instrumentarul necesar realizării acestui drept.

O analiză detaliată a evoluţiei cadrului normativ-juridic din domeniul învăţământului din ţara noastră este prezentată în capitolul trei al lucrării. Această evoluţie reflectă schimbările de mentalităţi şi viziuni, caracteristice procesului de tranziţie a Republicii Moldova de la o societate autoritară la una democratică. Se constată că acţiunile întreprinse de autorităţile Republicii Moldova în descentralizarea administrativă au avut un impact benefic şi asupra sectorului educaţiei, mai multe competenţe din acest domeniu fiind transferate de la autorităţile publice centrale la cele locale, iar de la cele locale – nemijlocit instituţiilor de învăţământ.

Totodată, cadrul normativ-juridic din domeniul educaţiei din Republica Moldova necesită îmbunătăţiri semnificative. Dacă aspectele ce ţin de participarea elevilor şi părinţilor în administrarea instituţiilor de învăţământ sunt relativ bine reglementate, cele ce ţin de implicarea lor în guvernarea educaţiei la nivel de raion/municipiu şi la nivel naţional sunt în mare parte declarative, nefiind prevăzute mecanisme instituţionale ce ar asigura eficacitatea unei astfel de participări.

În capitolul patru al lucrării este prezentat un instantaneu al situaţiei din Republica Moldova, implicarea elevilor şi părinţilor fiind analizată din mai multe puncte de vedere: măsura în care cetăţenii sunt mulţumiţi de acţiunile guvernării în domeniul educaţiei, nivelul de satisfacţie al părinţilor de calitatea studiilor pe care copiii lor le primesc la şcoală, nivelul de activism al părinţilor, implicarea părinţilor în administrarea instituţiilor de învăţământ. O atenţie deosebită este acordată rolului instituţiilor de învăţământ în atragerea părinţilor în viaţa şcolii şi sporirii eficienţei parteneriatelor şcoală-familie-comunitate.

Concluziile şi recomandările studiului pun încă odată în evidenţă necesitatea modernizării sistemului de guvernare a învăţământului general din Republica Moldova prin:
– dezvoltarea şi implementarea unui cadru normativ-juridic şi instituţional ce ar oferi împuterniciri şi responsabilităţi explicite tuturor actanţilor din învăţământ;
– descentralizarea în continuare a sistemului educaţional, operaţionalizarea prevederilor Codului educaţiei prin actualizarea tuturor actelor normativ-juridice subordonate;
– separaţia proceselor de predare-învăţare, în guvernarea cărora elevii, părinţii şi comunităţile ar trebui să aibă mai multe împuterniciri, de cele de evaluare finală şi de certificare, care trebuie să fie externe faţă de instituţia de învăţământ, să devină obiective şi relevante;
– mobilizarea elevilor, părinţilor şi comunităţilor în promovarea meritocraţiei şi integrităţii academice;
– promovarea în continuare în rândul cadrelor didactice şi a celor de conducere a conceptului de şcoală prietenoasă copilului, orientarea lor spre stabilirea şi consolidarea parteneriatelor şcoală-comunitate, adaptarea ofertei educaţionale la necesităţile curente şi de perspectivă ale celor ce învaţă.

Una din recomandările de bază ale lucrării, adresată în special organizaţiilor societăţii civile, constă în îndemnul de a trece de la critica documentelor de politici educaţionale propuse de autorităţi la elaborarea şi promovarea unor documente de politici educaţionale de alternativă, la includerea acestor documente în agenda discuţiilor publice.