Strategia „Educația-2030” a fost discutată la Ministerul Educației și Cercetării
Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală, secretarul de stat Adriana Cazacu și șefii direcțiilor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării au avut o întâlnire de lucru cu echipa de experți, care activează sub egida Institutului de Politici Publice, reprezentanții UNICEF, implicați în procesul de elaborare a Strategiei de dezvoltare a educației pentru anii 2021-2030 „Educația 2030”. Dialogul se înscrie în seria de consultări organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) cu privire la perfecționarea și definitivarea proiectului Strategiei de dezvoltare a educației până în anul 2030 și a Programului de implementare a acesteia.
Principalele teme abordate au fost viziunea strategică privind dezvoltarea educației, corespunderea și coordonarea cu actele normative naționale și internaționale, stabilirea acțiunilor care vor fi întreprinse pentru susținerea sectoarelor prioritare de intervenție, impactul realizării obiectivelor trasate ș.a.
Oficialii Ministerului Educației și Cercetării au menționat că atenția trebuie focalizată spre stabilirea și atingerea obiectivelor cu impact major pentru sectorul educațional, exprimându-și încrederea că aceste documente vor fi utile și benefice pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de învățământ din Republica Moldova.
Versiunea finală a Strategiei de dezvoltare a educației pentru anii 2021-2030 „Educația 2030” și a Programului de implementare urmează să fie prezentată spre aprobare Guvernului în primăvara acestui an.