Proiectul Strategiei de dezvoltare „Educația 2030”
Proiectul Strategiei de dezvoltare „Educația 2030” definește politicile Guvernului Republicii Moldova în domeniul educației, descrie conținutul și mecanismul de realizare a acesteia și determină impactul așteptat asupra statului, societății și sistemului de educație.
Scopul Strategiei „Educația 2030” este determinarea direcțiilor strategice de acțiuni necesare pentru soluționarea problemelor și pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare în domeniul educației, dar și previziunea schimbărilor ce vor interveni datorită implementării Strategiei. Cadrul conceptual, metodologic, teleologic, axiologic și praxiologic de dezvoltare a educației pe termen mediu și pe termen lung este, în același timp, demersul principal de politici educaționale în baza căruia se vor elabora strategiile raionale, municipale și instituționale de dezvoltare a educației.
Strategia se bazează pe rezultatele analizei situației în domeniu și descrie situația la care se dorește să se ajungă. Își propune direcțiile de acțiune necesare pentru atingerea fiecărui obiectiv în parte și proiectează impactul pe termen lung. În proiectul documentului strategic sunt setați indicatorii de măsurare a gradului de atingere a rezultatelor planificate, estimate costurile pentru buget și a riscurilor în implementare, fiind înaintate și proceduri de monitorizare, evaluare și raportare.
Dat fiind că educația este atât un scop în sine, cât și un mijloc ce contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare socio-economică a țării, Strategia valorifică pilonii și obiectivele de dezvoltare durabilă prevăzute în Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2030” și le transpune în axe valorice și viziuni strategice asupra dezvoltării educației pe termen mediu și pe termen lung.
Strategia „Educația 2030” va fi implementată pe parcursul anilor 2022-2030, în baza documentelor de politici educaționale, documentelor reglatorii și normative, inclusiv prin modificarea unor prevederi legislative. Totodată, Strategia „Educația 2030” va servi drept bază pentru panificarea strategică și operațională a dezvoltării educației la nivel central și local.
Proiectul Strategiei de dezvoltare „Educația 2030” este elaborat de către Ministerul Educației și Cercetării cu suportul echipei de experți al Institutului de Politici Publice și UNICEF Moldova.