În perioada de pandemie cadrele didactice au depus eforturi semnificative pentru menținerea calității educației
”În perioada de pandemie cadrele didactice au depus eforturi semnificative pentru menținerea calității educației, au dat dovada de solidaritate, s-au ajutat reciproc prin diseminarea propriilor elaborări digitale, prin schimb de experiență de învățare online. Pe parcurs, s-au cristalizat metodologiile de interacțiuni online a cadrelor didactice cu elevii și părinții acestora, metodologii care vor fi utile si in cazul învățării fata-n-fata”, a susținut Anatol Gremalschi, Director de programe al Institutului de Politici Publice în cadrul Atelierului de lucru ”Calitatea educației în condițiile de criza sanitară” organizat miercuri, 17 februarie 2021. Evenimentul on-line a întrunit peste 400 de pedagogi și specialiști în domeniu din toată țara.
Participanții au fost informați despre rezultatele studiului sociologic “Calitatea educației în condițiile de criză sanitară” realizat în baza opiniilor a 400 de părinți din mai multe regiuni ale țării. Sondajul a constat că în pofida faptului că în spațiul public a fost invocată lipsa generalizată a calculatoarelor, peste 90% dintre părinți au declarant că acasă copilul lor dispune de un calculator de tip PC, laptop, tabletă sau telefon inteligent, conectat la Internet. Totodată, conform datelor colectate, circa 6% dintre copii sunt excluși digital din procesul de învățământ. Prin urmare, de la autorități se cer acțiuni energice în combaterea inegalității digitale, în special, prin ajutorarea copiilor din familiile vulnerabile.
S-a constat că suportul oferit de școală părinților pentru a-și ajuta copiii să învețe online a fost unul insuficient, mai mulți părinți declarând că au avut o stringentă nevoie de un astfel de suport. Referitor la modalitatea de învățământ circa 80% dintre părinți se pronunță pentru desfășurarea lecțiilor în mod tradițional, cu prezența fizică a copiilor la școală chiar și în condițiile de criză sanitară.
Opiniile părinților referitoare la anularea evaluărilor sunt împărțite, doar jumătate dintre ei consideră că deciziile respective luate de autorități sunt justificate. Concomitent, peste 60 la sută dintre părinți consideră că anularea evaluărilor nu a contribuit la îmbunătățirea calității educației.
În cadrul atelierului, Președintele Agenției Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, domnul Andrei Chiciuc a prezentat activitățile desfășurate în domeniul evaluării de către stat a calității în învățământul general. Pedagogii au fost informați despre schimbările ce au fost efectuate în metodologiile de evaluare a școlilor, în standardele de calitate pentru instituțiile de învățământ, standardele de competență profesională a cadrelor de conducere din învățământul general, standardele minime de dotare a instituției de învățământ etc.
”Perioada pandemică ne-a demonstrat că nu mai putem imita competența, trebuie să fim competenți. Acum nu mai poți la modul teoretic să vorbești ce înseamnă să ai un computer și cum să mânuiești cu el. Aducerea tehnologiilor digitale în învățământul autentic, fața-n-față cu elevul, ne impune un nivel înalt de cunoaștere a instrumentelor digitale”, a susținut Mariana Marin, Președintele Asociației Generale a Învățătorilor din Republica Moldova.
Evenimentul on-line a fost organizat în cadrul Proiectului „Valorificarea oportunităților de implicare efectivă a părinților, comunităților și societății civile în guvernanța educației”, implementat de către Institutul de Politici Publice cu suportul financiar al Programului de Sprijinire a Educației al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă în cadrul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova.
Prezentările din cadrul evenimentului:
Dr. Anatol Gremalschi, Institutul de Politici Publice
Prezentare: Analiza învățământului general din Republica Moldova din perspectiva calității
Dr. Pavel Cerbușcă, profesor de Istorie și Educație pentru societate, directorul Liceului Teoretic Republican ”Aristotel”
Prezentare: Evaluarea calității în învățământul general
Andrei Chiciuc, Președintele Agenției Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare
Reziliența cadrelor didactice în perioada crizei sanitare
Mariana Marin, Asociația Generală a Învățătorilor din Republica Moldova